Jan Verellen

Jan Verellen studiază felul în care învață oamenii — și felul în care ajung să fie măsurați. A petrecut nouă ani la Universitatea Catolică din Leuven, în Belgia, obținând două diplome de master foarte diferite: una în Educație Fizică și Științele Mișcării, cealaltă în Inginerie de Afaceri. Pe parcurs, o întrebare l-a urmărit necontenit: de ce este studiul tratat ca ceva ce trebuie îndurat, și nu ca un meșteșug la care omul poate deveni cu adevărat priceput?

Urmărind această întrebare, a învățat de unul singur să învețe mult mai eficient — reducându-și propria încărcătură de muncă la o fracțiune din ceea ce sistemul presupune că îi este necesar unui student „mediu”, fără să renunțe însă nici la absolvire, nici la o viață bună. S-a dovedit că învățarea nu este un dar cu care unii se nasc, iar alții nu. Este atenție, memorie, metodă și încrederea liniștită că abilitatea poate fi antrenată.

Această idee nu i-a mai dat pace. Ducea înapoi spre ceva mai mic și mai vechi: o sală de clasă, un număr scris cu roșu și lecția — însușită devreme — că o persoană poate fi cântărită, i se poate stabili un rang și i se poate spune dinainte până unde va ajunge. Urmărirea acestui fir în afară, de la o singură bancă la sistemele care rânduiesc lumea mai largă, a devenit Tronurile Invizibilului: o istorie a „puterii divine” — mecanismul care își prezintă propria alcătuire drept destin — și a societății mentalității fixe construite pe credința că mințile se încheie devreme.

Tronurile este scrisă pentru adulți. Dar jumătatea ei plină de speranță — că există întotdeauna mai mult decât poate cuprinde orice număr — este menită pentru toată lumea și astfel a dat naștere la două volume însoțitoare: Minunează-te, mici povești ilustrate pentru vârstele 6–11 ani, și Învață, aceleași idei spuse pentru elevi mai mari și pentru oameni maturi. Împreună alcătuiesc un singur argument, formulat pentru trei vârste: mintea nu este fixă, iar o persoană care și-a simțit propria minte schimbându-se este mult mai greu de convins că ierarhiile lumii sunt singurele pe care natura le îngăduie.